Skip to content

În căutarea sihaștrilor și a schiturilor lor am dat peste…răspunsuri

June 13, 2013

Aurora ne-a întîmpinat cu cîntat de cocoș si mieunat moale de pisică, atât de intens încât părea că pisica e sub pat iar cocoșul deasupra lui. Am ales să-i ignor și să apăs un buton de snooze invizibil ce a redus totul la tăcere. Pentru 10 secunde, după care pisica îmi rupea sufletul iar cocoșul răbdarea. Cînd să mă dau jos din pat și să arunc după cocoș cu sticla goală de lapte ce rămîne de la pisică, mi-am adus aminte că sunt în cort la tanti Maria-n livadă și mai ales că n-am nici sticlă și nici lapte în ea. Și uite așa se trezește omul Duminică la șapte jumate’ dimineața…

Cum am ajuns la asta? Să-ți spun. Într-un sfîrșit de primăvară călduros am pornit în căutarea primului traseu de drumeții al anului și-am poposit tocmai la Bozioru, în Buzău, în cautarea schiturilor din zonă. Denumit Athosul românesc, locul are împrăștiate pe dealuri și colțuri de piatră o mînă de schituri săpate în stâncă de călugării de demult, atît de demult încât primele atestări datează de acum aproximativ 800 de ani însă unele simboluri paleo-creștine observate în stâncă indică o vechime a locuințelor mult mai mare, datând din secolul al IV-lea d.Hr.

Așadar, destule motive pentru o vizită în pitoreștii subcarpați de curbură. Înarmați cu un dram de inconștiență, cu multă neștiință în materie de drumeții dar și cu la fel de multe bagaje, am plecat la pas din satul Nucu către ceea ce urma să fie o plimbare mai mult decât reușită parțial. De ce reușită?

Pentru că am combinat informațiile de aici cu cele de aici pentru a respira cu nesaț liniște și pace. Traseul nu e greu, nici măcar pentru un începător, dar e plin de locuri ce-ți trezesc întrebări, multe întrebări.

schit Iosif

Oare credința îi făcea pe oamenii aștia să trăiască atît de izolați de restul lumii? (și crede-mă că erau izolați, locul ăsta e și acum în epoca modernă foarte izolat, cînd am văzut pe aceeași potecă cu mine un ATV) Și dacă ea le dadea puterea asta, de a trăi în piatră și-n post, și-n rugăciune și-n ascunzișul muntelui, fără a ști nimic despre exterior, trăind din tors lînă sau păscut două capre sau din mila sătenilor, dacă ea îi trecea peste iernile grele, unde e ea acum? Unde suntem noi acum? E ăsta locul care ne place?

Mai apoi am ajuns la crucea Spătarului, o cruce din piatră masivă trasă cu boii în vîrf abrupt de deal, la 1000 m altitudine și iarăși te întrebi. Te întrebi ce rămîne după tine și dacă lumea de aici se continuă în cea de după. Te întrebi în ce mai crezi azi și de ce, ce mai e azi Dumnezeu?

Iar dacă nu zăbovești prea mult ajungi pe vîrful Țurțudui, unde priveliștea îți dă singurul răspuns posibil: că totul e atît de frumos, minunat de frumos.

Penteleu

Vf. Penteleu, văzut în zare ca Olimpul împresurat de nori

Și încă un răspuns:

Înconjurați de dealuri, la 1000 m altitudine

Înconjurați de dealuri, la 1000 m altitudine

Iar după atîtea locuri pline de visare, după alte cîteva schituri și poteci frumoase, ne-am întors la realitate, la parțialul de mai sus. Ne-am rătăcit. Se făcea seară și ca să scurtăm traseul am urmărit intuiția, ca direcție deloc greșit, ca teren, total anapoda. Am nimerit prin niște grohotișuri abrupte și periculoase și ne-am băgat atît de adînc în ele încît întoarcerea părea mai anevoioasă decît coborîrea. Coborîre care de altfel cred că ne-a luat o oră pentru 500 de metri și care ne-a sleit de puteri. Atît de tare încît mai aveam un pic și campam în pădurea de sub stînci. Norocul nostru a fost tot cocoșul pe care vroiam să-l nimeresc (paradoxal, nu?) a doua zi dimineață.

Așa că ne-am ținut după el și am nimerit la tanti Maria. Bătrînica a avut o figură atît de milostivă cînd ne-a văzut cum îi cerem apă încît am avut impresia că veneam de pe frontul de la Stalingrad. Imediat ne-au picat sub nas două ouă roșii și cîteva plăcinte cu brînză dulce de te lingeai pe degete. Unde mai pui că au fost acompaniate și cu un pahar de țuică dar mai ales de o discuție simplă și plină de înțeles.

Am vorbit cu tanti Maria în douăzeci de minute mai multe lucruri importante decît în ultimele două luni ale vieții mele de țăran strămutat la oraș. Tanti are 88 de ani dar îi dai pe la 70 și printre poveștile ei sunt strecurate învățăminte de pus deoparte. Sunt îndrumare ce nu te mai pun pe gînduri, la tanti Maria întrebările de mai sus nu-și au rostul, căci ele sunt răspunse apriori, sunt însăși în ființa ei și le transmite molipsitor mai departe.

Aș povesti mai cu de-amănuntul dar tare mi-e teamă că n-am nici talentul dar mai ales că nu se cade să fac așa ceva. Îți las atît, figura bunătății și îndemnul de a vizita, măcar schiturile.

Tanti Maria

Advertisements

From → Calatorii, Peisaje

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: