8 fotografii

Îmi aduc aminte primele poze văzute de mine și efectul impresionant pe care le-au avut asupra mea. Erau pozele străbunicilor și așa arse, cu colțurile rupte, alb-negru și îngălbenite de vreme cum erau, m-au purtat instantaneu într-o lume de basm, am călătorit în timp și mai mai că puteam să-l întreb pe străbunicu de ce stătea așa scorțos la fotografiat.
În continuare fotografia e un mister pentru mine, nu cunosc nimic din principiile ei de funcționare dar pot aprecia o imagine frumoasă și poate cine știe, în viitor voi putea crea ceva interesant cu aparatura mea inexistentă și cunoștințele zero. 🙂 Tind să cred că ajutîndu-te de un pic de imaginație poți realiza ceva de care să fii mulțumit. Iată mai jos cîteva proiecte ce-mi plac:
1. #followmeto
Un cuplu din Rusia face poze în care ea îl conduce pe el în locații din toată lumea. Au ajuns să publice o carte ce conține toate pozele lor.
2. feetfirst
Tom Robinson s-a gândit să facă o poză cu picioarele lui și ale noii lui prietene în timp ce erau pe o plajă din Anglia. Povestea merge mai departe și ideea a fost continuată în toate călătoriile lor, un fel de “pe unde-mi umblă picioarele, pe-acolo sunt și eu”. După câțiva ani li s-a alăturat și un nou set de piciorușe. 🙂
Ce ziceam mai devreme de “am călătorit în timp”? Proiectul ăsta îl putem face toți cu pozele de familie.
Sub motto-ul “fă o poză a unei poze din trecut, în prezent” Taylor Jones adună în cartea omonimă cu blogul o serie de poze cu iz melancolic.
5. Visele Milei
Dacă vreodată o mamă s-a gîndit la ce ar putea visa bebelușul ei dormind, cred că o singură dată s-a gândit să și ilustreze posibilele vise cu fulare, perne și animale de pluș. Îți dai seama că ideea asta s-a răspândit la alte mame ca focul în miriște.
Se confecționează o “umbră” din pânză și alte materiale, se pune umbra prin oraș, se așteaptă până trecătorul potrivit se întâlnește cu umbra potrivita și voila, ăsta-i proiectul.
Se vede clar că e vorba de o mână profesionistă la mijloc dar asta nu înseamnă că pozele cu dansatori în ipostaze cotidiene sunt mai puțin interesante.
8. Switcheroo
Cum ar fi dacă tu ai îmbraca hainele ei/lui și el/ea pe ale tale?
Unele dintre aceste proiecte au cunoscut succesul sub forma unor cărți publicate, altele au fost finanțate nu cu puțini bani pe site-uri de genul kickstarter.com, unele au atras un număr mare de fani și copiatori în timp ce altele sunt doar…fotografii interesante.
Dacă mai cunoști alte realizări similare, te aștept cu un link. 🙂
http://instagram.com/allthatisshe