Skip to content

Crâmpeie de viață

March 3, 2014

O bătrânică pe un pat de spital mi-a spus ceva despre viață ce mi-a rămas întipărit în minte, că de fapt viața e o colecție de momente frumoase și că dacă suntem norocoși, vom avea destule amintiri frumoase pe care să le luăm cu noi când va fi timpul. Unul din oamenii studiul Grant, dintr-un articol anterior, întrebat la venerabila vârstă de 75 de ani ce regretă în viața sa și ce ar face diferit dacă i s-ar oferi oportunitatea, răspundea printr-un năucitor de simplu ”dacă stau să mă gândesc, nu cred că aș schimba nimic”.

Aceste două lucruri, deși în aparență foarte diferite, mi-au adus aminte de un episod pe care eu însumi l-am trăit nu cu mult în urmă. Era vară, eu eram pe niște bolovani la 15-20 metri deasupra mării și deși în jurul meu erau mulți oameni iar valurile se spărgeau cu zgomot de stânca abruptă, în mintea mea era un calm și-o liniște totală. Niciodată nu am crezut că poți fi atât de concentrat, aproape niciodată de atunci nu mi s-a întâmplat să pot să blochez totul în jurul meu, să fiu doar eu și gândurile mele. Purtam un dialog foarte serios cu eul meu, un dialog în care am aflat lucruri pe care le știam dar din care am descoperit și unul nou.  Că viața e făcută din mici momente și că a le rata ar însemna să neg viața care urlă și se vrea trăită în mine. Așadar am sărit. 🙂

Știi cum se spune că la sfârșit îți trece toată viața prin fața ochilor, ca un film dat pe fast forward? Ei bine, la mine n-a fost chiar așa (poate pentru că nu e niciun sfârșit în povestea asta?), dar totuși ceva asemănător am experimentat. În cădere liberă am văzut…o mulțime de imagini fără nici o ordine cronologică sau emoțională, pur și simplu o înșiruire de momente frumoase. O cățea neagră, un deal de pe care zburam, niște cireșe amare, imaginea bunicii, o fată, un gol dat cu capul, o cameră cu mobilă albastră, un băiețel, vaca umflată de la prea mult trifoi, o pătură lângă focul de la fântâniță, la scăldat la Humă și multe, multe altele.

salt

Mă întreb, oare eu, oare tu, oare noi, ce-o să spunem la 75 de ani? Mi-e teamă că nimeni nu ne poate da rețeta, însă cred că e posibil ca acele momente frumoase, ca acele amintiri minunate să fie create cât mai des. E nevoie poate de un dram de noroc acompaniat însă și de voință. Trebuie să vrei să fii fericit! Sună simplu și un pic (mai mult) din cărți americane, însă cred că totul începe de la ”vreau!”.

Advertisements

From → De-ale lumii

One Comment
  1. E de reflectat asupra celor scrise de tine aici. Totul incepe de la “vreau”, dar trebuie sa se si transforme in “am facut” / “am realizat” 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: