Skip to content

Nisipuri mișcătoare

May 8, 2015

În anii mei de generală și liceu profesorii ne numeau ‘generația de test’ din niște motive simple. Sistemul educațional se schimba pe lângă noi și am făcut parte din primii care dădeau Capacitatea într-un anume fel, Admiterea la liceu altfel, Bac-ul altfel și tot așa. Dar nu doar eu și cei de-o vârstă cu mine eram într-un perpetuum mobile, profesorii înșiși, părinții și bunicii noștrii, ce mai, umanitatea toată trece de vreo sută și ceva de ani prin niște schimbări fără precedent în istoria ei.

Nu vreau să pic în plasa unor discuții interminabile despre cum pe vremuri era mai bine sau despre beneficiile aduse în contrapartidă de contemporan. Vreau însă să reflectăm și să încercăm să discernem ce e bun și ce e rău în prezentul nostru, să încercăm să ne conturăm o trasă ideală pe care fiecare să și-o urmeze cum poate mai bine. Am să pornesc reflexia (discuția?) printr-un scenariu poate pe undeva exagerat:

Să presupunem că un site, să-i zicem Facebook în scopuri exemplificative, are acces la și poate influența tipul de conținut pe care fiecare utilizator din platforma lui îl primește în fluxul știrilor zilnice. Și să presupunem ca acest site decide să testeze dacă și cum poate schimba starea psihică a unora din utilizatorii lui doar prin influențarea tipului de știri ce pot fi accesate de aceștia. Testul e simplu, se face pe un eșantion cât mai mare de utilizatori și îi împarte pe aceștia în categoria celor ce primesc știri cu tentă preponderent pozitivă și în categoria celor ce primesc știri cu o tentă tristă (probabil prin linkuri cu titlul “vezi cum a murit săraca pisică”). Concluziile sunt și ele destul de lesne de dedus, cei expuși la povești, imagini, știri pozitive au început la rândul lor să-și întețească postările pozitive, ceea ce denotă o stare crescândă de bucurie în timp ce aceia ce au primit conținutul depresiv s-au adâncit în postări din același spectru negativ.

După cum probabil știți sau v-ați dat seama, testul a fost real, a avut loc în 2012 și de ceva timp a fost dat publicității de către cei de la Facebook stârnind destule reacții negative din partea opiniei publice dar și a unor personalități de seamă. Înainte de orice altă discuție eu mă întreb ce ar fi făcut șeful Facebook în cazul în care acest experiment ar fi dus la moartea unui om. Mă întreb cum aș fi reacționat eu în locul lui dacă din cauza unui experiment făcut din rațiuni financiare dar probabil și-n scop pur hedonistic, o puștoaică de 16 ani s-ar fi sinucis¹ doar pentru că de la o bucată de vreme ‘își dă seama’ din postările prietenilor ei că viața nu mai merită trăită. Mă întreb cum s-ar putea împăca parinții ei cu fragilele explicații ce ar putea fi date.

Desigur, paragraful anterior poate fi tratat el singur într-o altă discuție de anvergură și în nici un caz nu vreau să arăt cu degetul sau să mut toată responsabilitatea unei astfel de întâmplări ipotetice în ograda site-ului mai sus numit, însă, cred că moartea unui om, fie ea doar teoretică, n-ar trebui trecută la capitolul banalități. Din contră, cred că testul celor de la Facebook e încă un semn al miriadelor de modalități în care lumea se schimbă în jurul nostru, uneori cu implicații pe care nici cei mai inteligenți dintre noi nu le pot concepe pe deplin.

Mergem pe nisipuri mișcătoare, suntem prinși într-un prezent volatil în timp ce o ancoră invizibilă ne mai ține încă în trecutul unei copilării ce a stat sub tutela unei generații ce probabil a fost ultima alcătuită din același aluat cu cea a predecesorilor ei. Mi se pare că începând cu cei născuți la sfârșitul anilor ’70 aluatul se cam schimbă la fiecare nouă generație și că acest aluat nou trebuie repoziționat constant și analizat la microscop de însăși constituenții lui.

Am putea începe studiul prin citirea acestui articol din The Guardian, un articol excelent ce vorbește despre cum noua economie globală, prin unul din cavalerii ei de seama, ‘Advertisingul’, schimbă modul în care interacționăm, în care ne raportăm unul la altul, în care ne transformăm ca societate globală.

Am să citez doua paragrafe ce mi s-au părut reprezentative:

1. Despre egocentrism

The person whose fingers twitch to check their Facebook page when they are supposed to be listening to their friend over a meal is a victim of a philosophy in which other people are only there to please, satisfy and affirm an individual ego from one moment to the next. This inevitably leads to vicious circles: once a social bond is stripped down to this impoverished psychological level, it becomes harder and harder to find the satisfaction that one wants. Viewing other people as instruments for one’s own pleasure represents a denial of the core ethical and emotional truths of friendship, love and generosity.

2. Despre cum marketingul se adaptează unor probleme și creează oportunități din ele

What we encounter in the current business, media and policy euphoria for being social is what might be called “neoliberal socialism”. Sharing is preferable to selling, so long as it does not interfere with the financial interests of dominant corporations. Appealing to people’s moral and altruistic sense becomes the best way of nudging them into line with agendas that they had no say over. Brands and behaviours can be unleashed as social contagions, without money ever changing hands. Empathy and relationships are celebrated, but only as particular habits that happy individuals have learned to practise. Everything that was once external to economic logic, such as friendship, is quietly brought within it.

Presupunând că minusurile aduse odată cu această nouă ordine mondială ar fi identificate, putem noi ca societate să le contracarăm și să menținem echilibrul fragil între bine și rău? Putem noi să ne înzestrăm copii cu materialele potrivite pentru ca ei să-și construiască o viață echilibrată? Putem noi să rămânem, chiar dacă e vorba de procentaje nesemnificative statistic, Oameni? Eu cred că răspunsul e Da, chiar dacă el va necesita eforturi mult mai mari decât pe vremuri.

Poate că acesta e punctul în care îngrijorarea ar trebui să fie înlocuită de optimism și-n care ar trebui să începem să căutăm prin atuurile contemporaneității noastre, atuuri ce ne-ar putea ajuta să nu regresăm ci din contră, să fim din ce in ce mai buni, mai drepți, mai frumoși.

Orizont

 

¹ – o poveste pe subiect, aici

Advertisements
Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: