Skip to content

Noi în anul 2000

October 23, 2015

Noi în anul 2000
Cînd nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cîndva
Toate visele îndrăznețe
În fapte le vom preschimba

Fie nu citesc eu autorii potriviți, fie în ultimul timp în mai toate sursele jurnalistice la care sunt abonat găsesc cu predilecție o viziune sumbră, contorsionată, imaginea unei stări de putrefacție incipentă a omenirii. Din cînd în cînd astfel de rînduri sunt acompaniate de încurajări timide ce iau forma unor ultime speranțe, a unor luminițe de la capătul tunelului ce închid cortegiul funebru al diagnosticelor inconturnabil morbide. “Da, poluăm, da, distrugem planeta, da, comunicăm din ce în ce mai superficial, da, devenim din ce în ce mai puțin curioși, creativi, imaginativi, empatici, profunzi, calmi, inteligenți, echilibrați, DAR…dar vom găsi noi o modalitate de a întrepta lucrurile, în viitor vom găsi soluțiile de a ne regla, spiritul uman va triumfa!”, zic unii.

Sunt și totuși nu sunt de acord cu niciuna din tabere. Tind să cred că deși poate moravurile s-au schimbat, procentajul calităților și defectelor noastre a rămas destul de constant de-a lungul istoriei, ”puțină fericire și multe frustrări” după cum își explică un prieten rețeta fericirii. Cred într-adevăr că avem multe defecte însă nu cred nici că nu mai e cale de întors cum nu cred nici că ar trebui să ne bazăm pe inteligența noastră viitoare (a urmașilor noștri?) de a îndrepta orice nu suntem noi acum capabili să facem.

Deși sunt la eoni depărtare de a avea cunoștințe exhaustive în domeniile necesare pentru a face următoarea afirmație, am să spun totuși (că doar de!, de aia am blog și-s cetățean ieuropean, am și eu drepturi) că ceva s-a schimbat destul de mult la noile generații în comparație cu cele de înainte: copilăria. Iar dacă am dreptate asta înseamnă, nu-i așa?, că umanitatea se transformă și ea radical.

Dacă ne uităm la copiii din jurul nostru (mă refer aici la cei din statele dezvoltate deși și ceilalți vor avea în curînd o viață similară), cred că putem vedea pentru prima dată în istoria noastră ca specie o copilărie cu totul diferită față de cea a generațiilor anterioare. Majoritatea timpului petrecut de copii e în casă sau în preajma ei, tipul de joacă e dictat cu predilecție de către adulți, jucăriile nu mai sunt făcute singuri de cei mici ci le sunt cumpărate, orice descoperire e făcută mai mereu în prezența și cu asistența unui adult, comunicarea dintre ei începe să fie una întreținută virtual chiar de la vîrste foarte mici, joaca nu mai implică aproape deloc pericolul (și astfel instalează frica și precauția ca trăsături definitorii ale copilăriei) și multe, multe altele.

intelepciune

Pentru că am plecat pe firul narativ al acestor rînduri de la articolele pe care le citesc, am să pictez o imagine cu mult mai elocventă a ideilor pe care le-am atins mai sus prin a traduce în cele ce urmează cîteva secvențe ce mi s-au părut magistrale într-un articol citit recent:

Ea a concluzionat că [Oamenii] au o nevoie senzorială de a gusta pericolul și adrenalina; asta nu înseamnă că ceea ce fac trebuie să fie neapărat periculos ci mai degrabă înseamnă că ei cred că își asumă un risc foarte mare

[Oamenii] se nasc cu instinctul de a aborda riscuri pentru că de-a lungul istoriei deprinderea acestui obicei a fost indispensabilă supreviețuirii; pe vremuri trebuia să înveți să eviți pericolele, să te aperi de alții, să fii independent. Chiar și astăzi maturitatea e un proces al administrării propriilor frici și al dezvoltării unor procese cognitive ce culminează prin alegerea deciziilor potrivite. Prin angajarea unor riscuri [Oamenii] se expun de fapt unei forme de terapie, o terapie în care se forțează să facă acțiunile de care le este frică tocmai pentru a-și învinge temerile. Dacă în schimb sunt protejați și nu trec niciodată prin acest proces, fricile lor se pot transforma în adevărate fobii.

[…] eseu în care psihologul înregistrează decăderea ce are loc odată cu pierderea vechilor obiceiuri și lista de boli adiacente ce sunt aduse odată cu ea: depresia, narcisismul și o scădere drastică a empatiei. Psihologii au scris extensiv […] despre criza unică de identitate de care suferă [noile generații] – o frică de maturizare și o inabilitate de a gîndi pentru ei înșiși.

[…] Kim a analizat rezultatele testelor de gîndire creativă și a observat că notele [americanilor] au scăzut în ritm constant în ultimii 10 ani. Datele arată că aceștia au devenit:

mai puțin expresivi emoțional, mai puțin energici, mai puțin expresivi verbal, cu un simț al umorului subdezvoltat, cu o lipsă de imaginație crescîndă, mai puțin neconvenționali, fără vlagă și pasiune, cu o abilitate scăzută de percepție, mai puțin apți în conectarea de fapte aparent fără legătură, cu o putere de sintetizare diminuată și nu în ultimul rînd, mai puțin capabili de a privi lucrurile din alt punct de vedere.

Kim a notat că cea mai mare scădere a fost înregistrată în cadrul abilității de ‘elaborare’, a puterii de a prelua o idee și de a o dezvolta într-un concept nou și inovativ.

Și acum după ce ați citit aceste paragrafe vă pot ruga să le recitiți, doar că în locul cuvintelor conținute de parantezele drepte să citiți cuvîntul ”copii”. Aștept două minute, nu-i bai….

Nu-i așa că e o imagine neagră? Nu-i așa că dintr-o dată viitorul nu mai sună atît de bine?

Cînd nu vom mai fi copii
Vom face ce-am văzut cîndva
Toate visele îndrăznețe
În fapte le vom preschimba

Așadar, ce vom putea face noi pentru copiii noștri atît timp cît nu-i ajutăm să vadă (mai) nimic? Ce vise vor avea și ce fapte pot ei preschimba din sterilul în care îi aruncăm?

Nu sunt atît de deștept încît să am soluții însă cred că drumul spre ele nu poate fi deschis decît prin a ne pune întrebari. Vă invit și pe voi să faceți la fel citind articolul integral la acest link. Vă promit că n-o să vă pară rău și zău că nu vă veți pierde timpul chiar dacă nu aveți copii.

ps: dacă veți citi totuși articolul spre care vă trimit am o singură mare rugăminte, chiar dacă nu sunteți de acord cu unele idei de acolo, chiar dacă vi se pare prostesc, inutil, lipsit de adevăr, VĂ ROG, dați-l mai departe către unul din prietenii voștrii care au copii. Poate că lor li se va părea util…poate că acei copii vă vor mulțumi vreodată.

Advertisements

From → Serioase

Leave a Comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: