Skip to content

Capitolul V.3 și ultimul – Iartă-mă, Andrușca!

March 15, 2017

(poți găsi capitolul anterior al povestirii, aici)

Nea Valeriu trebuie să fi avut caii foarte însetați căci jumătate din bugetul meu a fost lăsat la poștalion, nu înainte ca moșu meu să schimbe niște cuvinte în rusă cu îngrijitorul poștei. Eu am ales să cred că benzinarul era rus și că de fapt vizitiul meu ținea foarte mult la dreptul minorităților de a li se vorbi în limba natală însă nu mică mi-a fost mirarea cînd, după scurtul schimb de replici și ocheade complice, am plecat în trombă și l-am auzit pe nea Valeriu salutîndu-și cuviincios consăteanul:

– Noroc, Ioane!

– Noroc, Valea!

Chiar că noroc ne trebuie măi Valea, deja mă gîndesc îngrozit la ce sirene, ce Scile și ce Caribde ne mai așteaptă. Și de-ar fi să am norocul meu proverbial, sigur o să apară și Circe în peisaj.

– Cir….ceee? N-aud!!, strigă Valeriu la mine cotind brusc pe un drum prăfuit de țară.

Pesemne că vorbesc singur deja, e clar, o iau razna, trebuie să rezolv pana asta rapid căci altfel mă și văd ca Moise, rătăcind cu evreii mei timp de 40 de ani prin deșert. Nici colbul, stepa și incredibila uscăciune ce mă înconjoară nu mă ajută deloc să-mi suprim gîndurile onirice, ba din contră, mi-l și imaginez pe Viorică cum își face idol cioplit de aur în lipsa mea. Ăsta e în stare să se dedea desfrâului cu o dedicație mai mare decît a arabului pentru jihad. Of, de-ar fi doar atât…sunt convins că dacă-l las de capul lui, în cîteva zile corupe întreaga obște de moldoveni harnici și serioși iar eu o să mă întorc la un sat în flăcări în timp ce țăranii convertiți la rele dănțuie într-un ritm drăcesc împingînd butiile de vin către conacul lui Kurtz (că doar nu poți să fii semi-zeu în timp ce te cheamă Viorel, normal că-ți schimbi numele în Kurtz). Mi-l și imaginez trăind în casa mare de pe vîrful dealului, sub un semn mare din neon portocaliu pe care stă semnul Lambda cu un motto pe negru mai jos ”Ausschweifung macht frei”. Un adevărat Inochentie al zilelor noastre. Moldovenii vor trece la cultivat iarbă, la făcut de vin și în genere, la ascultat cu o obediență totală orice poruncă inochentistă.

Viorel în altă viață

În tot timpul ăsta, Khaled își va forma propria facțiune paramilitară care va de zilnic de furcă Kurtziștilor. Facțiunea asta va fi formată din el, Simion fierarul împreună cu nevasta, plus cele una – două fete pe care le va răpi Khaled ca din Serai. Scopul lor declarat va fi acela de a reinstaura adevărata credință și a scoate tot satul de sub jugul imperialist kurzist. Armele lor vor fi blitzkriegul purtat cu prăștii, raidurile prin beciurile conacului și mînjirea pereților casei cu mesaje ce folosesc literele ”F r e e P a l e s t i n a” dar se citesc ”Basarabia e România”.

– Nimic nea Valeriu, nimic, vorbeam și eu în dodii. Mai avem mult ?

– Și-i cu tini uăi, nu viezi c-am ajiuns ? și în același timp oprește mașina lîngă o casă cu gard doar pe jumatate din laturile curții.

De după gardul imaginar un cîine latră de mama focului în timp ce doi puradei despuiați se uită încremeniți la noi. Unul își suge încetișor mucii ce-i curg din nara dreaptă în timp ce un boboc de gîscă îl tot trage de pulpana cămășuții.

– Tata i-acasî ?

Niciun răspuns. Bobocul încă mai trage de cămașa soioasă în timp ce pesemne mucii au un gust dulce – amărui căci puradelul începe să se strîmbe sugestiv. În timpul ăsta, soru-sa ne arată cu degetul spre casă.

Nea Valeriu intră în curtea fără gard, cum altfel decît pe poartă, și se duce țintă la ușă.

– Koleaaa !!?? Mă Kolea măă ! Koleeeaaa !!! (parcă spunînd și un luate-ar dracu să te ia)

În timpul ăsta, de la atîta bătut în ușă, aceasta se deschide larg cu zgomot de scîrțîială și lasă privirii o casă plină de urmările a ceea ce pare a fi fost o adevărată tornadă…însă…fără țipenie de om în ea. Exact în acel moment cei doi puradei, ce pînă atunci stătuseră stană de piatră, o zbughesc rîzînd ștrengărește și țipînd de fericire că l-au păcălit pe moșul cel urît și burtos. Pe mine mă podidește un răs isteric în timp ce nea Valeriu aleargă înciudat după bobocul de gîscă. În lipsa copiilor pe care să-i altoiască, moșul ar face rău oricărei vietăți din bătătură. Cum nici pe-ăsta nu-l prinde, iese suduind din ogradă, de data asta prin dreptul gardului imaginar ce dintr-o dată… nu mai prezintă niciun obstacol.

– Sî merjem! Aista nu-i acasî.

Ei comedie! Serios? Și eu care credeam că de fapt ăia micii sunt meșterii vulcanizarii și că matale doar voiai să-i ceri voie lui tătîne-su să îi lase să ne facă și nouă roata.

După puțin timp ajungem la un sat la fel de pustiu ca și anteriorul. Stupoare! Iar poposim la o casă c-un cauciuc în fața porții, pe el stă scris cu var tot un număr de telefon, un alt Ion răspunde, dar desigur, și el e dus la Chișinău cu treabă. Da’ ce mama naibii fac toți la Chișinău, o fi vreun congres pan-moldovean al vulcanizatorilor iar invitat  e un american cu vorbește carismatic despre cum ”A tyre repair shop is like a box of chocolates, you never know what you’re gonna get”?  În tot timpul ăsta, eu îmi dau palme, mă ciupesc și mă duc să mă uit în oglinda Moskvichului. Nu, nu semăn cu Bill Murray dar vă jur că mă simt ca-n Groundhog day. Problema mea e că dacă trebuie să retrăiesc ziua asta de mai multe ori, eu îmi iau cîmpii…serios, cred că fac pace o dată pentru totdeauna între Israel și Palestina, îi strîng pe-amîndoi de gît și-am rezolvat problema. Na! Să v-ajungă!

Ca să completeze tabloul suprarealist, vulcanizatorul Ion 2 ne propune să mergem la mănăstirea de lîngă sat. Ei hai dă-o dracu nea Valeriu, e clar, tu ești vorbit cu nenoriciții ăia doi și ați intrat cu toții în cîrdașie ca să mă înnebuniți pe mine!?

– Ce să căutam breeee la Mă-năs-ti-reeee??? Ori vrei să ne descînte popii cauciucul pînă se umflă singur? E vreo icoană făcătoare de pene p-acolo? Or fi avînd măicuțele vreun atelier de vopsit ouă de Paști și confecționat cauciucuri hand-made? Nea Valeriu, nu, nu se poate! Așa nu se mai poate, hai n-apoi acasă că mai bine mă duc dracului pe jos la Chișinău! Mă duc la workshopul ăla de vulcanizatori și mă întorc să-mi deschid cogeamite dugheana pe drumul național, îi trîntesc un ditamai cauciucul de tractor în față pe care am să scriu cu litere de-o șchioapă un număr de telefon urmat de textul ”Sunați-mă, NU SUNT la Chișinău ”…

Am ajuns într-o asemenea stare încît și lui nea Valea i se face milă de mine. Așa că mă ia cu binișorul:

– Hai Andrușca, hai c-om gasî noi pînî la urmî șî vulcanizarea.

Ptiu drace! Dacă Harpagon mă împacă înseamnă că-i groasă rău. Acum pun pariu că moșul o să mă care prin toata Moldova sau cel puțin…prin toată Moldova pe care și-o permit cei 150 de lei pe care îi mai am. Mai bine mergem naibii direct la Chișinău să țin și eu o mică prelegere la simpozionul vulcanizatorilor. Am să încep cu o frază ce va rămîne în istorie: ”da mai puneți dracului mîna la muncă, nu mai umblați toată ziua după pișcoturi la capitală!!”

În fine, ce pot să fac, mă las în voia sorții, du-mă Doamne unde știi Tu, facă-se voia Ta! Apăi, dacă tot am drăcuit atîta azi, hai la mănăstire, pana sigur n-o facem dar măcar o rugăciune aș putea să spun.

Odată ajunși la mănăstire, Valea mă pune pe mine să întreb de vulcanizare. Desigur, ce om normal intră la mănăstire și întreabă ”nu vă supărați, Maica stareță e acasă? – Da, de ce? – Aș vrea să-mi facă și mie pana…înțelegeți (wink – wink)?” O să arăt ca puștanii de clasa a șaptea care sună la familia Cîrnat și întreabă dacă-i porcu acasă…cu mica diferența cu eu-s în cămașa mea albă, pantofiorii oxford brogue și șosețelele roșii. Mînca-l-ar mama pe el de Andreiu, să vezi ce-o pui tu de-un blestem de nu te mai spală nici Preafericitul Teoctist.

cu voce scăzută…precedat de-un tușit care să-mi semnaleze prezența:

– Nu vă supărați, Maica stareță e în mănăstire?

– Nu.

– Bine, mulțumesc! și-mi iau tălpășița la fel de discret cum am și ajuns.

Cît mă cert eu cu nea Valeriu din cauză că n-am fost destul de insistent, pe lîngă noi trece o măicuța suită-ntr-un tractor ce trage după el o căruță plină cu fîn. (iat-o și pe Circe, îmi zic în sinea mea)

Nea Valeriu:

– Doamni-ajiutî, maicuțî! Auzîțî, nu știți pi șiniva cari-ar putia sî ni reparii șî nouî o camirî di mașînî pi panî?

– Doamne-ajută! Da cum să nu, v-aș face-o eu cu mare drag numai că acum trebuie să las căruța și apoi să mă intorc repede la deal, mă așteaptă oamenii acolo să mai încarce una. Daca vreți să așteptați, diseara vă fac pana cu dragă inimă!

Nu știu care din noi doi avea gura căscată mai tare însă măicuța ne-a binecuvîntat și-a plecat zorită la treaba ei. Eu nu știam de ce să mă minunez mai tare, de pronunția perfectă auzită sau de oferta unei măicuțe de a vulcaniza o cameră de cauciuc…Unde mai pui ca era și frumușică foc. Piei Satană, am gînduri necuviincioase cu măicuța!

Ei bine…și acum ce facem, iată că nu ne mai dă nimeni indicații spre vreo altă destinație posibilă – dar puternic improbabilă – de a ne rezolva problema. Nea Valeriu clachează. Gata, nu mai merge nicăieri, el se întoarce acasă și noi să ne descurcăm cum om ști. El a încercat, doar văd bine că a vrut să mă ajute dar ce să-i faci, ”Dumnezeu nu vrea azi”. Nici eu nu mai pot, da mai ducă-se d…Doamne iartă-mă de pană, aia e…sunăm să ne tracteze cineva, asta dacă n-or fi toți tractangii plecați la Moscova! În plus, nici n-are rost să încerc să-l mai conving pe nea Valeriu, pare mai cătrănit ca mine. Mă sui în mașină și intru într-o puternică stare de spleen. Moskvichul boncăne și trosnește prin colbul moldovean iar eu am mintea goală.

Ieșim înapoi în drumul național și o luăm încet spre casă. Însă, cînd ajungem în dreptul unui indicator de sat la 9 kilometri, n-am de lucru și-l întreb pe moșul meu, mai mult ca să nu tac, ce sat e ăla și dacă-i mare.

– Apăi daaa, îi mari satul. Au șî benzinării și supermarket, îi mari!

Hopaaaaaaaaaaaaa!!! Stai așa! Ai zis Benzinărie??? Supermarket?? M-am reactivat, am dat drumul la modul ”agent de vînzări fără scrupule” și dă-i călare pe nea Valea. Întăi încet, să nu speriem prada, momentan doar pregătim terenul:

– Da? Ce interesant, un sat mare așa aproape de matale…?! Da cum de nu lucrează copiii matale acolo și-au plecat tocmai la Chișinău? (sîc)

– Și sî facă Andrușca acolu? Mai iesti un gater, o vulcanizari …bla bla bla

O ceeeeeee?????? Vulcanizare? Aici mi-erai ghidușule!!?? Arșice te fac nea Valeriu, nici nu știi pe ce mîini ai încăput! Shylock mă cheamă, păzea că-ți vreau inima pe tavă!

– A, da? Așa-i de rău și acolo? fac eu pe nevinovatul…

– Daaa, ca pi pisti tăt, sarașii mari..

– Apăi nea Valeriu, nu cred cî-i chiar așa mare șarașia la dumniavoastrî! iar mi-am luat accentul de Moldova, sunt ca o doamnă de companie și trebuie să-l vrăjec pe ducele de Earl, îmi pun toate farmecele la lucru.

– Cum nu Andrușca? moșul mă tot alintă ca să-i mai dau bani…am să i-i scot eu pe nas!

Apăi eu acuma mă duc la o întîlniri foarte importantă nea Valeriu, trebuie sî semnez un contract de 10.000 de lei pi lună și dacă nu ajung… îl pierd. Băieții ăștia cu care trebuie să semnez contractul au o gramadă de bani, deci…sunt totuși cîțiva bani șî-n Moldova…

Lock, stock and two smoking barrels! Atît mi-a trebuit. Am aruncat nada și-am să prind monstrul din Loch Ness! Nea Valeriu, pregătește-te să cazi…da’ să cazi rău, nu așa ”oleacă”. Plusez!

Am doar 150 de lei la mine dar dacă aș avea, aș da și 1000 ca sî ajiung pînî la ora douî în Chișinău.

Nea Valeriu nu zice nimic. Nici nu trebuie. Văd în oglindă cum îi joacă ochii porcini în orbite. E înnebunit. E ca vulpea prinsă în capcană. N-ar vrea, o să doară, însă știe că e în stare să-și roadă piciorul pentru un ban în plus. Nea Valeriu să uită la mine ca drogat…nu degeaba-i zice ”Ochiu’ Dracului”…Începe iar negocierea.

– Apăi Andrușca…eu aș putia înșerca sî ti duc pînî acolo însîî…drumu-i rău tari di tăt. L-o spalat ploili (”ploili nu vin” îmi sună mie in cap) di zîși cî merji pi lunî.

Eu foarte calm, știind foarte bine că în curînd o să fim împreună la vulcanizare, în ciuda tuturor tînguirilor:

– Nea Valeriu, îți dau toți cei 150 de lei care mi-au rămas și-ți mai dau și pe deasupra. – iar am suprimat accentul.

După 9 kilometri pe un drum cu adevărat selenar, pe care nea Valeriu desigur că l-a coborît tot cu motorul stins, ajungem cu chiu cu vai la vulcanizare. Numai că…drumul și-a pus destul de mult pecetea pe vechea roabă cu motor pe combustie internă. Un pietroi a găurit și mai mult borta existentă în podea, praful s-a așezat de-un deget pe cămașa mea deja galbenă iar bătrîna doamnă rusă are și ea pană. Eu momentan mă bucur că am ajuns la o vulcanizare ai căror angajați habar n-au de simpozionul din capitală, cît despre celelalte probleme pe care o să mi le aducă ziua asta…nu mă îndoiesc cîtuși de puțin de ele însă dacă Moldova m-a învățat ceva cu adevărat important atunci asta e să iau lucrurile cu calm și răbdare…pe rînd.

Și pentru că legile lui Murphy funcționează și aici, vulcanizarea asta are nu unul, nici doi ci nici mai mult, nici mai puțin de trei angajați care stau la soare și joacă table. Frumos vă șade dragii mei, colegii voștri trag din greu la workshop și voi frecați manganu’ aici degeaba…

Desigur că și aici las lumea siderată, mai ales că din cauza hurducăielilor ușa din spate dreapta lîngă care stau nu se mai deschide pe dinăuntru. Așadar (vă rog imaginati-va un pic de Bach pe fundal), valetul meu Valeriu vine tacticos și-mi deschide portiera la caleașcă, iar eu cobor în costumația-mi prăfuită ca un lord scăpătat și sărăcit care s-a îmbrăcat cu hainele soioase și roase de molii de pe vremea cînd încă mai era june.

Cum necum, baieții chiar sunt meseriași și terminăm rapid. Nici nu aveam pană măcar. Se pare că janta era strîmbată și că pe acolo ieșise aerul. Au îndreptat-o rapid, au umflat cauciucul și apoi au întrebat pe un ton candid dacă nu cumva am dat în vreo piatră la viteză mare. Ei, aș, băieți, nu vă mai povestesc despre raliului Hușiului că n-o să mă credeți. Plecăm fără să-l boscorodesc cîtuși de puțin pe Viorel. Așa a fost să fie, așa mi-a fost scris, el n-are săracul nicio vină.

Urcăm munții selenari din nou în rover-ul rusesc, coafura rezistă și deja văd în depărtare șoseaua națională. Nimic nu mă mai bucură, nimic nu mă mai mișcă. Fie ce-o fi. Mi s-ar părea totuna să vad cum o nava spațială zboară în ritm cu noi și ne întreabă dacă știm unde locuiște pamînteanul numit Iisus. Vă jur că le-aș raspunde calm că nu mă pricep foarte bine dar că le-aș recomanda să întrebe la o măicuță care știe să facă pene, s-ar putea dînsa să fie mai în temă…

Șoseaua națională are înaintea ei o limbă asfaltată de vreo 20 m, semn că ministerul transporturilor vecin nu vrea să-și murdărească drumurile cu praf din stele. Ne suim pe ea cînd…hai, hai, vă provoc să ghiciți ce s-a mai întîmplat!

………………………………………….

Lui nea Valeriu i s-a rupt roata!!!! Da fraților, efectiv i s-a rupt roata!!! I s-a rupt roata și noi am mers tîrîș cei 20 de metri rămași din drum pe burta mașinii, chiar la marginea asfaltului național, ca un maratonist care se împiedică ca boul și cade în nas fix înainte de linia de finiș.

Normal că sunt trezit total din acalmie si rîd ca un isteric. Mă dau jos, mă țin cu mîinile de burtă și rîd ca un isteric apucat de streche. Rîd pînă fac pe mine la propriu, mă duc în boscheții de lînga drum și rîd în timp ce-mi fac nevoile. Ați rîs vreodată în timp ce micționați? Vă zic eu, nu-i distractiv. Dar ce mai contează…rîd ca un nebun, vai!, mă doare burta și rîd! Rîd și acum cînd scriu asta.  :))

În tot acest timp, nea Valeriu a dat drumul celui mai feroce potop de înjurături pe care mi-a fost dat să-l aud vreodată. Dacă există Satana, vă rog să vi-l imaginați pe el, pe Scaraoțchi, pe Aghiuță și pe tot alaiul de draci din lume sărind și dansînd ca hipnotizați pe muzica lui nea Valea. Nu știu cum se numesc dracii rușilor dar sigur erau și ei prezenți căci nea Valeriu dădea dovadă de mai multă creativitate decît trei agenții de publicitate la un loc, le zicea în rusă și-n romînă de mama focului. În tot timpul ăsta eu mă uitam la roata ruptă și mă stricam de rîs. Și uite-așa, văzîndu-mă că rîd ca boul, realizînd probabil că eu sunt de vină pentru tot ce i se întîmplă rău în viață, nea Valeriu mă ia la alergat pe după mașină. Eu rîd și fug în jurul mașinii. Fraților, nu-i minciună, sunt într-o scenă cu Louis de Funes, alergînd în jurul mașinii și rîzînd pe săturatealea de toată situația.

Furia galbenă s-a julit un pic…

După ce ne mai calmăm un pic, ne dăm seama că întîlnirea dintre roata mașinii și marginea prea înaltă a limbii de asfalt a cauzat ruptura…nu se mai poate face nimic. Moskvichul n-are cric dar noroc că-i ușor și cît ridic eu de el, nea Valeriu bagă roata de rezervă sub mașină. Nu știu la ce bun facem asta dar nu îndrăznesc să-l contrazic în starea pe care o are. Mi-e că mai are un pic și face infarct și nu vreau să-l am pe conștiință (pînă la urmă eu l-am manipulat și plimbat prin tot raionul, nu?), așa că nu comentez nici cînd îmi zice să ridic mașina. Nu știu de unde am forța asta, însă o ridic ca pe un fulg.

Acum, la fiecare sudalmă a lui nea Valea, eu îi mai îndes cîte o bancnotă mică de 2, 5 sau 10 lei în buzunar. Deși e negru de supărare, fiecare bancnotă mai îndulcește situația. Ba mai mult, eu îi tot promit că îi plătesc reparația însă necredinciosul, ca și la început, nu se dezminte de numele de Toma. Nu mă crede însă totuși îmi spune în rusă cum se numește piesa care s-a rupt, ”Șarova Upor”. Îi promit că am să i-o iau de la Chișinău cînd mă întorc, el tot nu mă crede. Ca drept urmare, asezonez fiecare promisiune nouă cu cîte o bancnotă mică. Fiecare din ele are efectul unui calmant. E ca și cînd i-aș administra xanax din celuloză colorată și încet – încet se calmează…

Nea Valeriu încă înjură…

Pînă la urmă îi dau toți banii rămași, îmi iau roata și mă duc douăzeci de metri mai încolo pe marginea naționalei fără să zic o vorbă. Nici el nu zice nimic, pare ușurat c-a scăpat de piaza rea. Îl aud vorbind la telefon cu cineva și înjurînd. Cu dreapta ține telefonul la ureche și cu stînga scoate încet banii din buzunarul de la piept, îi numără și zîmbește…

După vreo jumătate de oră oprește o rutieră (maxi taxi-ul moldovenesc) care acceptă să mă ia pînă la satul meu. E deja trei după masă și ăia doi sigur mă așteaptă înfometați, fluierînd a pagubă sub umbra nucului lui nea Valeriu. Cînd dau să urc îl văd pe moș alergînd pînă la mine. Îi dă șoferului contravaloarea biletului, 10 lei, motivînd ca eu nu am nici o para chioară la mine. Ha, știam eu că poți fi și om de omenie, nea Valeriu. Dă să te pup!

_____________________________________________

Ajung glorios la ei, le povestesc cîte puțin din întîmplările zilei fără să fiu neapărat crezut. Normal, voi ați crede? Norocul meu că am poze doveditoare că altfel parcă nu m-aș crede nici eu.

Khaled îmi mărturisește că după douăzeci de minute de cules, l-a dat tanti Maria afară din vie. I-a stricat foarfeca de tăiat. Superb! Îmi pare rău de nea Valeriu, e cu mașina pe butuci, cu via neculeasă și colac peste pupăză și cu foarfeca lui preferată stricată. Bravos! Echipa ”Încurcă-Lume” și-a îndeplinit chiar și cele mai nerealiste ținte! Niște adevărați stahanoviști!

______________________________________________________

După două zile, la întoarcere, îl găsesc pe nea Valeriu săpînd în grădină. În mod natural, cînd mă vede lasă sapa jos și dă să fugă în casă. Îi tai calea și-i arăt că i-am luat Șarova upor. Ba chiar două, să-și repare limuzina pe ambele părți. I-am luat și foarfecă de vie, una nouă și trainică.

Și atunci văd transformarea din ochii moșului. Mă ia de mînă, ochii îi lăcrimează, glasul îi tremură. Mă cuprinde și mă pupă.

– Andrușca, iartă-mă! Iartă-mă Andrușca că nu te-am crezut! Știam eu că tu ești moldovean de-al nostru, știam eu că baieții din România sunt frații noștri! Mă ierți?

Normal că-l iert, m-a înmuiat de tot. Ne îmbrațișăm și ne despărțim prieteni. Îmi dă o sticlă de vin de-al lui ”din ăla bun”.

La revedere Moldovă dragă! Mulțumesc!

 

și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea mea, 

și-am încălecat pe căpșună și v-am spus o mare, mare minciună

Advertisements

From → Calatorii

One Comment

Trackbacks & Pingbacks

  1. Capitolul V.2 – The Moldavian Job | Andrei Teșcan

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: